Travel Review

Poiana Brasov – Cheile Zarnestiului

Am prins prima ninsoare din acest an la munte in Poiana. A fost foarte interesant deoarece in cinci zile am prins o vreme care se poate incadra foarte usor ca apartinand la trei anotimpuri diferite. In ziua in care am ajuns parea sa fie primavara, soarele stralucea pe cerul fara nori si temperatura era de 17-18 grade. A doua zi insa a debutat cu furtuna, tunete si fulgere si apoi o adevarata vreme de toamna. In cea de-a treia zi a venit si iarna, cu fulgi mari si frumosi si cu un peisaj superb. Mi-a placut foarte mult, mai ales ca in aceasta perioada Poiana Brasov este foarte putin populata si astfel ne-am putut relaxa in adevaratul sens al cuvantului.

In ultima zi ne-am hotarat sa facem si o excursie in Cheile Zarnestiului. Am plecat din Poiana spre Rasnov pe un drum proaspat asfaltat. Din Rasnov am pornit spre centrul orasului Zarnesti unde am gasit un indicator spre Gura Raului. Daca nu va descurcati intrebati de Pensiunea Hora cu Brazi sau de Cabana Gura Raului – localnicii sunt foarte binevoitori si va vor indruma fara greseala.  De la Cabana Gura Raului puteti sa mai mergeti  cu autoturismul cam 2 km pe un drum forestier acceptabil chiar si in aceasta perioada a anului. Dupa circa 1 km drumul se bifurca – la stanga spre satul turistic Magura si inainte spre Cheile Zarnestiului, pana la bariera unde se lasa autoturismul. Urmeaza un drum de circa o ora dus-intors prin chei, unde aveti ce vedea in orice anotimp. Am sa las imaginile sa vorbeasca.

In zona sunt foarte multe de vazut. Cetatea Rasnovului este foarte aproape, la fel Castelul Bran. Daca doriti sa va cazati in zona va recomand cu caldura pensiunea Club Vila Bran (http://www.vilabran.ro/ 0722485407 sau 0742044598), unde totul este la superlativ: cazare, mancare traditionala delicioasa, seri de karaoke si dans, acces la piscina acoperita, mini gradina zoologica si un program variat pentru familiile cu copii.

Zona aceasta este foarte frumoasa, accesibila si as spune ideala pentru petrecerea sarbatorilor de iarna de care ne apropiem cu pasi repezi. Daca va doriti mai putina agitatie va puteti caza la pensiuni in zona Bran- Sohodol, unde veti avea si o priveliste superba.

Alina Moise

Fagaras: Balea-Podragu-Moldoveanu

Mi-am dorit foarte mult sa urc pe cel mai inalt varf din Romania, pe Moldoveanu  (2544m), dar cu trecerea timpului (am deja 36 de ani) mi se parea ca devine doar un vis, deoarece niciodata  nu am stat prea bine la capitolul conditie fizica, iar traseele din Fagaras nu sunt  precum cele din Bucegi. Dar de obicei, atunci cand vreau cu adevarat ceva  fac tot ce pot sa-mi indeplinesc visul.  Asa ca, de la inceputul verii am inceput sa ma pregatesc : am alergat si am urcat scari din alergare aproape zilnic. A fost destul de greu deoarece eu  nu am facut sport nici macar in scoala (am avut astm bronsic) si nu puteam sa alerg nici macar dupa autobuz. Au contat foarte mult vointa si perseverenta, dar mai ales sotul si baiatul meu care m-au incurajat permanent. Si a venit momentul adevarului.

Pe 7 august am mai facut o ultima verificare – am urcat cele 1480 de trepte pana la Cetatea Poienari in 35 de minute, fara sa ne fortam si cel mai important fara sa resimtim oboseala. Am considerat ca totul este pregatit si in ziua urmatoare am inceput aventura noastra in Fagaras. La ora 9,30 plecam de la Cabana Balea spre Saua Caprei, pe o ceata de nu vedeai la un metru.  Am urcat greu si dupa o ora si jumatate ne aflam langa Lacul Capra (timp dublu fata de cel standard). Deja era clar ca nu vom face doar 8 ore (timpul standard de traseu) pana la Cabana Podragu, destinatia noastra din acea zi. Dar nu ne-am inchipuit nici un moment ca aventura noastra va dura 14 ore (eu calculasem 12, iar sotul meu 10 – prea optimist).

Urcam, coboram si iar urcam. Traseul superb, de vis. Liniste si maretie. Transfagarasanul serpuind in lumina soarelui. Imi spuneam ca merita tot efortul. Si tocmai cand ma bucuram mai mult de peisaj a venit si prima problema. Mi s-au rupt chingile de la rucsac si a cazut in rapa. Asta se intampla cand nu ai un rucsac bun, sa imi fie invatatura de minte. La mine erau doar hainele de schimb si sacii de dormit (cam 9 kg) asa ca nu s-a deteriorat nimic, doar ca am pierdut timp pretios pana cand a coborat sotul in rapa, mi l-a adus si l-a reparat cu o improvizatie care a tinut mai bine decat originalul!

Asa ca am ajuns la Fereastra Zmeilor pe la 14,30 dupa 5 ore de traseu si nu eram inca nici la jumatatea drumului.  De aici aveam doua variante spre Podragu si noi am ales sa mergem pe la Trei Pasi de Moarte. Zona cunoscuta sub aceasta denumire nu este chiar asa de speriat dar pentru mine a fost foarte greu si nu as fi putut sa trec cu rucsacul in spate.  La Trei Pasi de Moarte urci si cobori ajutandu-te de cabluri si lanturi, iar pentru mine coborarea a reprezentat o problema. Pana la urma am trecut cu ajutorul sotului, care a facut mai multe drumuri (a dus toti trei rucsacii si ne-a ajutat si pe mine si pe fiul nostru) dar, din nou am pierdut foarte mult timp.

La 18,30 am ajuns la Monumentul Nerlinger unde am fost ajunsi din urma de un grup de turisti straini condusi de un ghid roman, un domn in varsta foarte experimentat. Grupul pornise pe traseu la 13,30 tot de la Balea si se asteptau sa ajunga la Podragu in jurul orei 20,00 – erau clar mult mai antrenati si mai experimentati decat noi. Ghidul ne-a promis ca va anunta la cabana ca ne aflam pe drum si ca daca nu ajungem pana cand se intuneca ne va iesi in intampinare.  I-am multumit pentru amabilitate si am pornit din nou la drum. Coborarea de pe Varful  Mircii s-a dovedit foarte dificila, mai ales ca a inceput si ploaia. Ne-am pus pelerinele si am mers mai departe, dar mult mai incet si  mai cu grija la fiecare pas.

Inca mai era o geana de lumina cand am inceput urcusul spre Varful Podragu, in jurul orei 21,oo. Si de aici incepe adevarata aventura. Am pornit lanternele si tot cam pe atunci s-a pornit si furtuna. Vant, tunete si fulgere. Nu mi-a fost frica nici un moment, desi cand fulgerele luminau pentru o fractiune de secunda vedeam prapastia la un singur pas in dreapta.  De cand ma  stiu nu am mai fost atat de calma, linistita si fara pic de frica. Si desi ne aflam pe traseu de mai bine de 12 ore totusi nu resimteam oboseala. La 22,30 am inceput coborarea spre cabana. Un timp am vazut luminile cabanei, apoi ne-am ghidat dupa semn pana cand l-am pierdut si pe acesta. Dar noi am continuat sa mergem si pana la urma am vazut din nou luminile dar ne-am dat seama ca am iesit total din traseu si ca ne indreptam spre prapastie. Dar imediat am vazut ca ni se faceau semne cu lanternele si dupa 10 minute am fost gasiti de baietii de la cabana care ne-au luat rucsacii si ne-au condus in siguranta la Podragu. Ghidul se tinuse de cuvant si anuntase sosirea noastra tarzie, iar cabaniera a urmarit lanternele noastre si si-a trimis ajutoarele sa ne aduca. Omenia pe munte este mult mai prezenta decat oriunde in alta parte.

Si uite asa, dupa 14 ore, la 23,30 am baut cate un ceai cald pregatit cu grija de doamna Corina, cabaniera de la Podragu. Am dormit la prici, in camera de 12 persoane (30 lei/persoana) trei nopti.  Camerele au toate termopane si  mai sunt inca doua dormitoare cu paturi suprapuse la pretul de 25 de lei.  Cabana este curata si cabaniera foarte primitoare. Avand in vedere altitudinea la care se afla (2136 m), Cabana Podragu este deschisa doar din iunie pana in octombrie. Daca ajungeti  vinerea sau mai ales sambata e posibil sa nu gasiti pat, dar se poate dormi si in sala de mese daca ai in dotare  izopren si sac de dormit. Dar se poate si cu cortul – am vazut  vreo 6-7 corturi langa lac. Semnal la telefonia mobila nu prea este, doar foarte rar o liniuta anemica pe Orange. Telefonul Corinei este 0745319766, dar pe timp de vara o puteti contacta doar prin SMS-uri trimise la acest numar. Pentru alte detalii legate de cazare la Podragu puteti suna la Dan Opris, 0740041766, care este in Sibiu, dar care vorbeste cel putin odata la 2 zile cu Corina.

A doua zi ne-am odihnit pentru a fi cat mai bine pregatiti sa atacam cucerirea Varfului Moldoveanu.  A fost o zi foarte frumoasa, insorita. Am admirat peisajul pe indelete, am si lenevit un pic pe un mototoi in spatele cabanei, am stat la un pahar de vorba cu doamna Corina si ne-am plimbat prin imprejurimi. Prin 1972 la o aruncatura de bat de cabana a cazut un elicopter. Epava a zacut acolo mai bine de 20 de ani si apoi prin anii 90 tot aluminiul a fost taiat, presat si carat cu carca sau cu magarii, iar acum se mai pot vedea rotorul si motorul ruginit. Si daca tot am pomenit de magari, trebuie sa va spun ca aprovizionarea cabanei se face exclusiv cu ajutorul lor. De aceea e de-a dreptul rusinos sa-i aud pe cate unii plangandu-se de preturile de la cabana. Si daca e sa fac o comparatie, la Podragu ceaiul e 2 lei iar la Babele (la gura telecabinei) accesul la toaleta e 3 lei! Este adevarat ca 1 l de Cola este 18 lei dar nu te obliga nimeni sa cumperi, mai ales ca in fata cabanei este un izvor cu o apa delicioasa si mai ales curata.

Pe 10 august am ajuns pe Moldoveanu. Am plecat de la Podragu la 6,30 iar la 11,30 eram in varf langa steag. De data asta ne-am incadrat perfect in timpul de traseu si am facut 10 ore dus-intors cu tot cu poze, filmari si odihna. Partea cea mai grea a fost cand am urcat pe Vistea Mare si apoi urcusul pe Moldoveanu. Cred ca ar trebui ca in aceasta zona sa se faca unele amenajari (gen cabluri si lanturi) deoarece sunt unele zone foarte periculoase, mai ales daca ai si rucsac. De altfel, majoritatea isi lasau rucsacii pe Vistea si ii recuperau la intoarcere. Si ca o constatare – erau mai multi straini decat romani sus pe Moldoveanu. Am avut noroc de o zi frumoasa si am putut vedea o priveliste care iti taia respiratia. Este atata frumusete si maretie acolo sus. Am putut sa regasesc acolo tot ce inseamna cu adevarat Romania. Si m-am simtit mandra si fericita, in locul caruia i se mai spune si acoperisul Romaniei.

Ziua urmatoare ne-am luat la revedere de la doamna Corina si am pornit spre Balea. De data asta am facut 12 ore. Cel mai greu urcus a fost pe Varful Mircii. La Trei Pasi de Moarte nu ni s-a mai parut chiar asa de speriat. Iar eu am mers jumatate de traseu cu geninchiul lovit dar am avut in dotare punga cu gheata (se poate achizitiona cu 5 lei de la magazinele cu specific militar si e foarte buna in situatii de urgenta – doar se strange in mana, se agita si doua ore te tine) si fasa elastica.

A fost o aventura pe cinste pe care nu o vom uita toata viata. Si acum cand scriu aceste randuri  imi reamintesc momentul cand am imbratisat tricolorul sus pe Moldoveanu.  Si va spun tuturor ca merita. Si nu trebuie sa fii super antrenat pentru asta. Oricine poate sa ajunga acolo daca isi doreste cu adevarat, cu multa vointa, atentie si un pic de conditie fizica. Si va garantez ca va veti privi cu alti ochi si pe dvs. dar si Romania. Magia Fagarasului va va cuprinde si va va insoti toata viata. Drum bun si carari insorite.

Alina Moise