Travel Review

Manastirea Sfantul Fanurie

Astazi nu am sa va prezint o destinatie turistica ci un popas spiritual. Mereu sunt in cautarea unor locuri speciale, unde sa ma incarc pozitiv si sa mai invat si niste lectii de viata. In cautarile mele am poposit in multe locuri in ultimii 5 ani. De la Sarmisegetuza Regia la Sinca Veche, de la Sfinx si Varful Ocolit la Manastirea Caraiman, de pe Moldoveanu, iata-ma ieri la Silistea Gumesti. Dar nu pe urmele morometilor lui Marin Preda, ci in pelerinaj la Manastirea Sfantul Mucenic Fanurie.

Pe terenul unui fost aeroport militar se afla in constructie acest asezamant monahal. Parintele Staret, Benedict Mihalcea a construit deja o bisericuta de lemn foarte frumoasa in stil maramuresan, iar biserica o construieste pe temelia unei foste hale a aeroportului. Parintele este foarte gospodar si foloseste tot ce a gasit in paragina – din fostul hangar al avioanelor a facut hambar, iar o fosta cladire administrativa adaposteste chiliile si trapeza. Acum incepe lucrul la acoperisul bisericii.

Este prima manastire din Romania inchinata Sfantului Mucenic Fanurie si functioneaza din anul 2008 in judetul Teleorman, langa Silistea Gumesti (la 120 km de Bucuresti). Manastirea adaposteste o icoana veche greceasca a Sfantului Fanurie. Hramurile Manastirii sunt Sfantul Fanurie pe 27 august, Sfintii Imparati Constantin si Elena pe 21 mai si Duminica Tuturor Sfintilor.

Este o manastire saraca, iar Parintele Benedict este ajutat de un frate calugar, mama sa in varsta de 73 de ani si inca doua persoane. I-am vazut mainile muncite si pentru prima data in viata am spus din tot sufletul ”sarut-mana parinte” si vorba a fost urmata de fapta.

La slujba au fost peste 150 de pelerini din Rosiori, Pitesti si Bucuresti. Din pacate enoriasii sunt putini deoarece in Silistea Gumesti sunt foarte multe case de rugaciuni ale unor secte si chiar si mai multa saracie. Parintele se gospodareste prin fortele proprii: ara, seamana, ingrijeste animalele, pasarile si stupii. Si face toate astea dupa ce anul trecut a fost la un pas de moarte.

Predica sa la slujba de ieri a fost prezentarea experientei personale. A fost impuns in plin de un taur si a avut 4 coaste rupte, ficatul perforat si a pierdut mai bine de 3 litri de sange.  S-a refacut si acum munceste poate chiar mai mult decat inainte. Ideea de a ne spune acest fapt in cadrul predicii i-a venit atunci cand a fost intrebat de o enoriasa de ce Dumnezeu pedepseste si pe un om sfant. Parintele ne-a spus ca si el a facut greseli in viata ca orice om, dar ca nu asa trebuie sa privim relatia cu Dumnezeu. In viata apar si asemenea cumpene din care putem iesi mai intariti daca privim totul din perspectiva corecta, daca nu intram in panica si daca avem credinta si vointa de a depasi momentul dificil.

Am vizitat multe manastiri si majoritatea au acel aspect comercial care le rapeste tot ceea ce ar trebui sa fie cu adevarat un asemenea lacas. Pentru prima data am gasit la Manastirea Sfantul Fanurie ceea ce trebuie sa fie cu adevarat Biserica lui Dumnezeu si cei ce o slujesc. Parintele Benedict este un om deosebit, un suflet mare si un spirit ales. Este chiar validarea proverbului – omul sfinteste locul.

Manastirea Sfantul Fanurie nu este o destinatie turistico-ecumenica si nici nu va fi. Este o oaza de simplitate, de credinta, de adevarata spiritualitate, un asezamant binecuvantat de Dumnezeu, un loc special unde te poti incarca pozitiv din toate punctele de vedere. Iar Parintele Benedict este o dovada vie a adevarului ca fiecare trebuie sa ne gasim adevarata cale, menirea si sa facem totul pentru a le implini.

Va indemn sa mergeti sa va convingeti cu ochii, mintea si sufletul si sa il ajutati cu ce puteti (chiar si doar cu o rugaciune) pe Parintele Benedict sa construiasca manastirea. Si pentru orice eventualitate iata si datele de contact: 0724.963.683; 0766.572.804 Staret Ieromonah Mihalcea Fanel Benedict, Manastirea Sfantul Mucenic Fanurie, localitatea Silistea Gumesti, judetul Teleorman; CIF 24234734, cont RO52BRDE350SV28367503500 BRD Rosiorii de Vede.

Alina Moise

Fagaras: Balea-Podragu-Moldoveanu

Mi-am dorit foarte mult sa urc pe cel mai inalt varf din Romania, pe Moldoveanu  (2544m), dar cu trecerea timpului (am deja 36 de ani) mi se parea ca devine doar un vis, deoarece niciodata  nu am stat prea bine la capitolul conditie fizica, iar traseele din Fagaras nu sunt  precum cele din Bucegi. Dar de obicei, atunci cand vreau cu adevarat ceva  fac tot ce pot sa-mi indeplinesc visul.  Asa ca, de la inceputul verii am inceput sa ma pregatesc : am alergat si am urcat scari din alergare aproape zilnic. A fost destul de greu deoarece eu  nu am facut sport nici macar in scoala (am avut astm bronsic) si nu puteam sa alerg nici macar dupa autobuz. Au contat foarte mult vointa si perseverenta, dar mai ales sotul si baiatul meu care m-au incurajat permanent. Si a venit momentul adevarului.

Pe 7 august am mai facut o ultima verificare – am urcat cele 1480 de trepte pana la Cetatea Poienari in 35 de minute, fara sa ne fortam si cel mai important fara sa resimtim oboseala. Am considerat ca totul este pregatit si in ziua urmatoare am inceput aventura noastra in Fagaras. La ora 9,30 plecam de la Cabana Balea spre Saua Caprei, pe o ceata de nu vedeai la un metru.  Am urcat greu si dupa o ora si jumatate ne aflam langa Lacul Capra (timp dublu fata de cel standard). Deja era clar ca nu vom face doar 8 ore (timpul standard de traseu) pana la Cabana Podragu, destinatia noastra din acea zi. Dar nu ne-am inchipuit nici un moment ca aventura noastra va dura 14 ore (eu calculasem 12, iar sotul meu 10 – prea optimist).

Urcam, coboram si iar urcam. Traseul superb, de vis. Liniste si maretie. Transfagarasanul serpuind in lumina soarelui. Imi spuneam ca merita tot efortul. Si tocmai cand ma bucuram mai mult de peisaj a venit si prima problema. Mi s-au rupt chingile de la rucsac si a cazut in rapa. Asta se intampla cand nu ai un rucsac bun, sa imi fie invatatura de minte. La mine erau doar hainele de schimb si sacii de dormit (cam 9 kg) asa ca nu s-a deteriorat nimic, doar ca am pierdut timp pretios pana cand a coborat sotul in rapa, mi l-a adus si l-a reparat cu o improvizatie care a tinut mai bine decat originalul!

Asa ca am ajuns la Fereastra Zmeilor pe la 14,30 dupa 5 ore de traseu si nu eram inca nici la jumatatea drumului.  De aici aveam doua variante spre Podragu si noi am ales sa mergem pe la Trei Pasi de Moarte. Zona cunoscuta sub aceasta denumire nu este chiar asa de speriat dar pentru mine a fost foarte greu si nu as fi putut sa trec cu rucsacul in spate.  La Trei Pasi de Moarte urci si cobori ajutandu-te de cabluri si lanturi, iar pentru mine coborarea a reprezentat o problema. Pana la urma am trecut cu ajutorul sotului, care a facut mai multe drumuri (a dus toti trei rucsacii si ne-a ajutat si pe mine si pe fiul nostru) dar, din nou am pierdut foarte mult timp.

La 18,30 am ajuns la Monumentul Nerlinger unde am fost ajunsi din urma de un grup de turisti straini condusi de un ghid roman, un domn in varsta foarte experimentat. Grupul pornise pe traseu la 13,30 tot de la Balea si se asteptau sa ajunga la Podragu in jurul orei 20,00 – erau clar mult mai antrenati si mai experimentati decat noi. Ghidul ne-a promis ca va anunta la cabana ca ne aflam pe drum si ca daca nu ajungem pana cand se intuneca ne va iesi in intampinare.  I-am multumit pentru amabilitate si am pornit din nou la drum. Coborarea de pe Varful  Mircii s-a dovedit foarte dificila, mai ales ca a inceput si ploaia. Ne-am pus pelerinele si am mers mai departe, dar mult mai incet si  mai cu grija la fiecare pas.

Inca mai era o geana de lumina cand am inceput urcusul spre Varful Podragu, in jurul orei 21,oo. Si de aici incepe adevarata aventura. Am pornit lanternele si tot cam pe atunci s-a pornit si furtuna. Vant, tunete si fulgere. Nu mi-a fost frica nici un moment, desi cand fulgerele luminau pentru o fractiune de secunda vedeam prapastia la un singur pas in dreapta.  De cand ma  stiu nu am mai fost atat de calma, linistita si fara pic de frica. Si desi ne aflam pe traseu de mai bine de 12 ore totusi nu resimteam oboseala. La 22,30 am inceput coborarea spre cabana. Un timp am vazut luminile cabanei, apoi ne-am ghidat dupa semn pana cand l-am pierdut si pe acesta. Dar noi am continuat sa mergem si pana la urma am vazut din nou luminile dar ne-am dat seama ca am iesit total din traseu si ca ne indreptam spre prapastie. Dar imediat am vazut ca ni se faceau semne cu lanternele si dupa 10 minute am fost gasiti de baietii de la cabana care ne-au luat rucsacii si ne-au condus in siguranta la Podragu. Ghidul se tinuse de cuvant si anuntase sosirea noastra tarzie, iar cabaniera a urmarit lanternele noastre si si-a trimis ajutoarele sa ne aduca. Omenia pe munte este mult mai prezenta decat oriunde in alta parte.

Si uite asa, dupa 14 ore, la 23,30 am baut cate un ceai cald pregatit cu grija de doamna Corina, cabaniera de la Podragu. Am dormit la prici, in camera de 12 persoane (30 lei/persoana) trei nopti.  Camerele au toate termopane si  mai sunt inca doua dormitoare cu paturi suprapuse la pretul de 25 de lei.  Cabana este curata si cabaniera foarte primitoare. Avand in vedere altitudinea la care se afla (2136 m), Cabana Podragu este deschisa doar din iunie pana in octombrie. Daca ajungeti  vinerea sau mai ales sambata e posibil sa nu gasiti pat, dar se poate dormi si in sala de mese daca ai in dotare  izopren si sac de dormit. Dar se poate si cu cortul – am vazut  vreo 6-7 corturi langa lac. Semnal la telefonia mobila nu prea este, doar foarte rar o liniuta anemica pe Orange. Telefonul Corinei este 0745319766, dar pe timp de vara o puteti contacta doar prin SMS-uri trimise la acest numar. Pentru alte detalii legate de cazare la Podragu puteti suna la Dan Opris, 0740041766, care este in Sibiu, dar care vorbeste cel putin odata la 2 zile cu Corina.

A doua zi ne-am odihnit pentru a fi cat mai bine pregatiti sa atacam cucerirea Varfului Moldoveanu.  A fost o zi foarte frumoasa, insorita. Am admirat peisajul pe indelete, am si lenevit un pic pe un mototoi in spatele cabanei, am stat la un pahar de vorba cu doamna Corina si ne-am plimbat prin imprejurimi. Prin 1972 la o aruncatura de bat de cabana a cazut un elicopter. Epava a zacut acolo mai bine de 20 de ani si apoi prin anii 90 tot aluminiul a fost taiat, presat si carat cu carca sau cu magarii, iar acum se mai pot vedea rotorul si motorul ruginit. Si daca tot am pomenit de magari, trebuie sa va spun ca aprovizionarea cabanei se face exclusiv cu ajutorul lor. De aceea e de-a dreptul rusinos sa-i aud pe cate unii plangandu-se de preturile de la cabana. Si daca e sa fac o comparatie, la Podragu ceaiul e 2 lei iar la Babele (la gura telecabinei) accesul la toaleta e 3 lei! Este adevarat ca 1 l de Cola este 18 lei dar nu te obliga nimeni sa cumperi, mai ales ca in fata cabanei este un izvor cu o apa delicioasa si mai ales curata.

Pe 10 august am ajuns pe Moldoveanu. Am plecat de la Podragu la 6,30 iar la 11,30 eram in varf langa steag. De data asta ne-am incadrat perfect in timpul de traseu si am facut 10 ore dus-intors cu tot cu poze, filmari si odihna. Partea cea mai grea a fost cand am urcat pe Vistea Mare si apoi urcusul pe Moldoveanu. Cred ca ar trebui ca in aceasta zona sa se faca unele amenajari (gen cabluri si lanturi) deoarece sunt unele zone foarte periculoase, mai ales daca ai si rucsac. De altfel, majoritatea isi lasau rucsacii pe Vistea si ii recuperau la intoarcere. Si ca o constatare – erau mai multi straini decat romani sus pe Moldoveanu. Am avut noroc de o zi frumoasa si am putut vedea o priveliste care iti taia respiratia. Este atata frumusete si maretie acolo sus. Am putut sa regasesc acolo tot ce inseamna cu adevarat Romania. Si m-am simtit mandra si fericita, in locul caruia i se mai spune si acoperisul Romaniei.

Ziua urmatoare ne-am luat la revedere de la doamna Corina si am pornit spre Balea. De data asta am facut 12 ore. Cel mai greu urcus a fost pe Varful Mircii. La Trei Pasi de Moarte nu ni s-a mai parut chiar asa de speriat. Iar eu am mers jumatate de traseu cu geninchiul lovit dar am avut in dotare punga cu gheata (se poate achizitiona cu 5 lei de la magazinele cu specific militar si e foarte buna in situatii de urgenta – doar se strange in mana, se agita si doua ore te tine) si fasa elastica.

A fost o aventura pe cinste pe care nu o vom uita toata viata. Si acum cand scriu aceste randuri  imi reamintesc momentul cand am imbratisat tricolorul sus pe Moldoveanu.  Si va spun tuturor ca merita. Si nu trebuie sa fii super antrenat pentru asta. Oricine poate sa ajunga acolo daca isi doreste cu adevarat, cu multa vointa, atentie si un pic de conditie fizica. Si va garantez ca va veti privi cu alti ochi si pe dvs. dar si Romania. Magia Fagarasului va va cuprinde si va va insoti toata viata. Drum bun si carari insorite.

Alina Moise

Canionul 7 scari

O destinatie de week-end mai mult decat interesanta este zona Canionului 7 scari. Mergand pe DN1, intre Predeal si Brasov, in Timisul de Jos se face la dreapta pe un pod (exista o reclama cu pensiunea Hanul Dambu Morii). Este la mai putin de 1 km de placuta care semnaleaza intrarea in Brasov. In fata se vad ruinele fostei cabane Dambu Morii si reprezinta punctul de plecare pentru mai multe trasee turistice. De departe cel mai interesant si chiar palpitant este cel care duce la cabana Piatra Mare prin Canionul 7 scari.

Se porneste pe poteca marcata cu banda galbena. Este liniste, curatenie (si foarte bine ar fi sa ramana asa), cateva mini-cascade si locuri de odihna amenajate unde puteti sa va opriti pentru odihna si chiar o gustare. Dupa circa o ora si treizeci de minute de urcus pe pante domoale se ajunge in zona de intrare in canion. Se vede deja prima scara din cele 7 care au dat numele zonei. Aici veti gasi o placuta de avertizare veche de vreo trei ani cand au fost inundatii si s-a deteriorat infrastructura. Cred ca a fost lasata acolo intentionat pentru ca nu au reparat cum trebuie scarile si podetele          ( lipseste o treapta la a doua scara si sunt foarte multe goluri in zona podetelor). Dar cu un dram de curaj si foarte multa atentie se poate trece. Eu am parcurs canionul in 20 de minute. Trebuie mare atentie la cea de-a doua scara, care este si cea mai inalta si curge si apa de la cascada chiar pe ea, aici lipseste o treapta si e facuta o improvizatie. Treptele sunt foarte alunecoase dar privelistea merita tot efortul. Dar celor cu probleme de echilibru sau rau de inaltime nu le recomand acest traseu.

Exista si un traseu de ocolire a canionului pentru cei care vor sa ajunga la cabana Piatra Mare fara sa treaca prin stresul scarilor si eu il recomand pentru intoarcerea din canion pentru ca poate fi mai periculos la coborare. Dupa ce am vizitat canionul am luat-o la dreapta pe poteca marcata cu un punct rosu, am urcat o portiune mai abrupta (atentie sa urmati punctul rosu si nu banda galbena care va duce la Piatra Mare) si am ajuns la locul de pornire de la Dambu Morii intr-o ora si jumatate.  Dus-intors am facut trei ore si jumatate cu tot cu popasurile pentru fotografii si odihna.

Alina Moise

Sapanta – veselie pe taramul tristetii

Intr-o postare anterioara v-am prezentat Valea Izei cu toate frumusetile ei  si am promis ca voi continua pe teme maramuresene. Si nu se poate o vizita in aceasta zona a tarii care sa nu cuprinda si Cimitirul vesel de la Sapanta. Nu voi reveni asupra traseului prezentat anterior si va voi spune ca de pe Valea Izei ajungeti  la Sapanta cam intr-o ora si jumatate, trecand prin Sighetul Marmatiei.

Si daca tot am pomenit de Sighetu Marmatiei trebuie sa va spun ca nu ar strica sa va faceti timp pentru a vizita Memorialul victimelor comunismului (str. Corneliu Coposu nr. 4 – in centrul istoric). Acolo istoria este vie si foarte dureroasa si merita cel putin o ora sau doua din timpul fiecaruia dintre noi.  Programul de vizitare este de luni pana duminica intre orele 9,30 -18,00 si costa doar 6 lei. Muzeul se afla in fosta inchisoare de la Sighet care a fost construita de austro-ungari in 1897 iar din 1948 pana in 1955 a devenit un adevarat lagar de exterminare pentru elita intelectualitatii si politicii romanesti organizat de comunisti. Din 200 de detinuti 52 au murit, printre ei si Iuliu Maniu. In 1977 inchisoarea a fost transformata in fabrica de maturi, dupa 89 devenind o ruina preluata in 1993 de Fundatia Academia Civica si transformata in muzeu.

Dar sa ne continuam drumul spre Sapanta. Trebuie sa va previn ca apropierea de granita cu Ucraina poate crea anumite probleme de… retea, asa ca atentie la mobile sa nu va treziti pe urma ca platiti convorbiri pe roaming! Dar alte inconveniente nu sunt. Drumul este destul de bun si zona frumoasa. Nu trebuie sa va faceti nici probleme pentru cazare. Eu am mers la Camping Poieni si nu mi-a parut rau – locatia placuta si bine amenajata, curatenie si liniste. Anul trecut costa 15 lei/cort/zi indiferent de numarul de persoane cu acces si la curent electric. Am intampinat un singur impediment – gropanele de pe strada principala din Sapanta, foarte greu de evitat mai ales pe intuneric. Pentru amatorii de confort zona este plina de pensiuni pentru toate gusturile si buzunarele.

In Sapanta aveti si ce vedea si ce gusta. Palinca este la ea acasa si va fi foarte apreciata de catre cunoscatori. La fel si portul maramuresan, ca si vestitele masti si cergi – toate pot fi achizitionate de la tarabele din centrul localitatii dar la preturi pe masura.

Atractia principala este desigur Cimitirul vesel. Taxa de intrare este de 3 lei in schimbul carora primesti o iconita. Culoarea dominanta este albastrul cu care sunt vopsite majoritatea crucilor. Sunt mai mult de 800 de cruci, fiecare cu povestea ei, o poveste in versuri si in culori stralucitoare. Din 1934 cand un localnic, Ioan Stan Patras a inceput sa sculpteze crucile pentru familia sa si sa le personalizeze cu cate o cimilitura pe post de epitaf si pana in prezent s-a adunat o comoara de viata, traditie si simplitate transformata in adevarata arta naiva. Acesti oameni demonstreaza tuturor ca pentru cei care traiesc cu adevarat moartea nu este decat un fapt de viata. Va las sa va delectati cu imaginile care spun totul.

Dar minunile din Sapanta nu se opresc aici. De curand a fost construita Manastirea Peri, cea mai inalta biserica de lemn din lume, biserica ce poarta hramul Sfântul Arhanghel Mihail,  inalta de 78 de metri (se zice  ca ar fi mai inalta decat Statuia Libertatii din New York). Se afla intr-o oaza de liniste si de verdeata si te face sa te simti cu adevarat cate se poate de bine.

Alina Moise

Zetea – o incursiune in inima secuilor

Pana acum cateva saptamani nici macar nu auzisem de Zetea. S-a nimerit sa particip la niste cursuri care s-au tinut tocmai la Odorheiul Secuiesc si am vazut in program trecuta si o deplasare la Zetea. Imi place sa fiu bine informata despre tot ce urmeaza sa vizitez, asa ca am si dat o cautare pe internet. Dar am gasit mai mult informatii despre tuica de Zetea, care de fapt nu are legatura cu localitatea in cauza, ci cu o familie care o produce. Asa ca m-am hotarat sa va povestesc despre Zetea, asa cum am vazut-o eu.

Zetea este o localitate din judetul Harghita aflata la 22 de km de Odorheiul Secuiesc, pe drumul judetean 138 (un drum destul de bun fata de altele pe unde am mai colindat). Este o zona turistica prin excelenta, cu peisaje de vis, traditie secuiasca si ospitalitate (nu va lasati inselati de ce mai spun unii si altii despre zona HarCov – in Zetea turistii sunt tratati regeste indiferent de nationalitate).

Daca te-ai intrebat vreodata cum se face colacul secuiesc (kurtos-kalacs) la Zetea ai ocazia sa afli reteta si chiar sa ajuti la coacerea lui. Totul este sa gasesti locatia potrivita. In zona sunt multe pensiuni, dar grupul nostru a avut norocul sa fie gazduit de doamna Olga Sandor.  Autocarul ne-a lasat  in fata unei masive porti secuiesti. Din momentul in care am pasit prin acea poarta ne-am simtit minunat.

Ne-a intampinat un ansamblu de dansatori, acompaniati de un taraf in toata regula. Copii imbracati in costume traditionale ne-au servit colacei, iar gazdele ne-au imbiat cu palinca si visinata, dupa gustul fiecaruia.

Am  fost indemnati sa vizitam intreaga gospodarie, ceea ce am si facut. Am inceput cu o casa batraneasca transformata intr-un adevarat muzeu al traditiilor secuiesti. Am prins cate ceva din tainele torsului si tesutului de la o adevarata profesionista de prin partile locului. Apoi am fost invitati sa participam la coacerea colacului secuiesc. Nu ne-am lasat rugati si bineinteles ca dupa ce am copt colacii i-am si gustat, ca nu se putea altfel.

Si daca tot vine vorba despre gustat, pai la secui tot burta sa ai ca sa poti sa mananci cum se cuvine tot ce ti se pune pe masa. Painea era deja la cuptor si am asistat la scoaterea  si pregatirea ei pentru servit. Pai ce credeati, aici totul este cu o pregatire anume. Painea este batuta bine cu niste cutite mari, cat sa-i cada coaja arsa in cuptor si apoi este razuita cu niste razatoare speciale, ca sa ramana moale si pot sa spun chiar frumoasa.  Este o paine cu cartofi coapta pe o foaie de varza, un deliciu, mai ales cand este aburinda.

Pe urma ne-au imbiat gazdele si cu carnati, sarmale si alte bunatati de-ale porcului citire, pe care sincer nu m-am mai simtit in stare sa le degust, toate udate cu palinca din belsug, pentru cei obisnuiti cu aceasta licoare foarte tare. Eu mi-am lasat colegii sa se desfete cu privelistea dansatorilor, cu muzica traditionala si toate cele ale gurii si am trecut la explorarea camerelor pensiunii. Mi-a placut foarte mult tot ce am vazut, asa ca va arat si voua. E bine sa afli despre asemenea locuri unde te poti caza in conditii foarte bune, la preturi rezonabile si cu garantia unei privelisti imbietoare. M-am bucurat inclusiv de florile plantate in gradina si in jardiniere, am stat putin in foisor si apoi m-am intors la colegii care deja invatau sa danseze in stil traditional secuiesc. Nu am scapat nici eu si am invatat si primii pasi de ceardas. Invata omul cat traieste.

Am rugat-o pe doamna Olga sa imi dea datele de contact si preturile, ca sa va pot spune si voua unde merita sa petreceti cateva zile placute – la Pensiunea Olga, telefon: 0744.615.423 (12 euro/persoana, casa la cheie pentru 4 persoane cu toate dotarile la 40 euro/zi si pentru 10 persoane la 90 euro/zi).

Daca stati mai multe zile in mod sigur nu va veti plictisi. In apropiere, la iesirea din Zetea catre Gheorghieni spre localitatea Sub Cetate veti gasi barajul si lacul de acumulare Zetea executat pe Tarnava Mare in amonte de localitatea al carei nume il poarta, cu posibilitati aproape nelimitate de agrement: scaldat, plimbari cu barca, patinaj(iarna), pescuit.  In lacul de acumulare se gasesc urmatoarele specii de pesti: zglavoc, pastrav, lipan, stiuca, biban, crap, caras si oblet. Permisele pe o zi si abonamente anuale se pot cumpara la magazinul „Sarki ABC” din localitatea Sub Cetate (zilnic intre orele 08 – 20, duminica intre orele 11 – 14, 1 bilet/zi =20 RON, 1 abonament anual = 200 RON).  Pescuitul este permis in fiecare zi din saptamana in perioada 03. iunie – 31. decembrie.

De la Bucuresti la Odorheiul Secuiesc se fac intre 5 si 7 ore, in functie de popasuri si de situatia de moment de pe DN1, iar de la Odorhei la Zetea va mai ia maxim jumatate de ora, cu tot cu admiratul privelistei. Va sfatuiesc sa alegeti traseul Bucuresti  – Brasov – Sfantu Gheorghe – Odorheiul Secuiesc – Zetea deoarece drumul este bun (varianta prin Sighisoara este de evitat din cauza hartoapelor in care va puteti rupe masina).

Am plecat incantata de la Zetea si cu dorinta de a reveni si impreuna cu familia intr-o vacanta. Pentru ca dupa aceasta experienta am cunoscut cu adevarat  sufletul si inima secuilor.

Alina Moise

O plimbare pe Valea Izei

Se apropie mini-vacanta de 1 Mai. Majoritatea se inghesuie la mare sau pe Valea Prahovei, de parca nu ar mai fi si alte locuri frumoase si mult mai putin aglomerate in aceasta perioada. Ma gandesc, de exemplu la o plimbare pe Valea Izei din Maramuresul istoric.

Pentru cine pleaca din Bucuresti traseul este urmatorul: Bucuresti – Brasov – Sighisoara – Targu Mures – Reghin – Bistrita – Liviu Rebreanu – Nasaud – Sacel . Este un drum de 650 km si 7-10 ore in functie de popasurile pe care le faceti si de aglomeratia de pe DN 1, dar daca plecati pe la 6 sau 7 din Bucuresti este cel mai bine si astfel pe la orele 16 veti intra pe Valea Izei (zona cuprinsa intre localitatile Sacel si Vadu Izei). Starea drumului este acceptabila, iar privelistea merita tot efortul. Zona cuprinsa intre Nasaud si Sacel este cu adevarat deosebita, mai ales in Pasul Setref ( localizat intre Muntii Rodnei si Muntii Tibles, la o altitudine de 817 m).

Dupa ce treceti de Sacel, intrati pe Valea Izei si primul popas trebuie sa il faceti in localitatea Dragomiresti, exista un colt rupt din rai, in care traditia Maramuresului istoric s-a pastrat, ca prin minune, intacta  – Muzeul  Tarancii Romane.

Merita vazut, dar mai ales merita sa-i ascultati pe cei doi ghizi care va vor prezenta toate minunile cu rabdare si placere in graiul lor cel dulce.

Veti afla rostul tuturor obiectelor, unele dintre ele cu denumiri foarte interesante: „Cuptiorul cu ticlazau“ sau„Fusul cu turgalau“.

Dar cea mai interesanta este povestea pomului cu oale. Pentru acest popas trebuie sa va rezervati cel putin o ora.

Urmeaza localitatea Bogdan Voda, fosta resedinta a voievozilor maramureseni, locul din care Bogdan a plecat spre Moldova in 1359. Aici aveti de vizitat Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” construita la 1718 dar si o biserica construita de cativa ani, dar in acelasi stil tipic maramuresan, cu turla inalta.

Faceti un scurt ocol spre Ieud si Botiza si nu va va parea rau.

Biserica „Naşterea Fecioarei” din Ieud este unul dintre cele mai frumoase lacasuri de cult din Maramures, datează din 1364. Este impresionantă prin amplasarea sa pe un versant pietros, pe malul paraului Ighisor, in cimitirul satului. Iar la Botiza veti putea admira satul tipic maramuresan, portile celebre si daca doriti va puteti caza la una dintre pensiuni. Iata cateva oferte: Pensiunea Mariana, de doua margarete, telefon: 0721 094 099, 0731 921 702 (Mariana Roib); Pensiunea Dorina, de trei margarete, telefon: 0726 907 538 (Dorina Patraus); Pensiunea Trifoi, de doua margarete, telefon: 0729 455 315 (Trifoi Parasca).

Drumul continua spre satul Rozavlea unde va asteapta Biserica din Rozavlea ce poarta hramul Sfintii Arhangeli Mihail si Gavriil care a fost construita intre 1716-1720 fiind pictata in 1775.

Dar perla Vaii Izei este de departe Manastirea Barsana.

Apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, Manastirea „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” din Barsana este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei, la iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, unde spatiile dumbravilor largi ale Izei se stramteaza, spre localitatea Stramtura, fiind cel mai stramt vad al Izei.

De la biserica porneste aleea pietruita si strajuita de flori ce duce spre Staretie, constructie supraetajata de o cuceritoare fantezie arhitectonica, remarcabila transpunere creatoare a stilului maramuresean al bisericilor de lemn.

Este un loc deosebit, de o frumusete extraordinara si merita vizitat primavara si vara deoarece veti avea parte de o adevarata simfonie a culorilor si parfumurilor florale.

Va veti simti linistiti, impacati si chiar fericiti,deoarece este un loc binecuvantat si cu adevarat deosebit.

Plimbarea noastra pe Valea Izei se incheie in localitatea Vadu Izei, celebra pentru portile sale monumentale. De aici drumul poate continua spre Sighetul Marmatiei si Sapanta, daca timpul va permite, iar daca nu, va asteapta un drum de 700 de km pe acelasi traseu de intoarcere la Bucuresti. Drum bun si vreme frumoasa.

Alina Moise